Radio OK » Handbal masculin: Dinamo, victorie în ultima secundă cu Kadetten Schaffhausen, în Liga Campionilor (FOTO)

Dinamo București a învins echipa elvețiană Kadetten Schaffhausen cu scorul de 29-28 (14-12), miercuri seara, în Sala Dinamo, într-o partidă din Grupa C a Ligii Campionilor la handbal masculin, grație unui gol marcat în ultima secundă de joc.

Dinamo a reușit prima sa victorie în actuala ediție a competiției, prin golul realizat de Sajad Esteki, la ultima fază de joc, după expirarea timpului de joc.
Campioana României a avut avantaj de două goluri în prima repriză în mai multe rânduri (4-2, 6-4, 11-9, 14-12). Dinamo a condus ostilitățile și după pauză, iar în min. 44 s-a desprins în premieră la trei goluri, 21-18. Deși l-a pierdut pe Milan Sajin, accidentat grav și evacuat cu targa din sală (meciul a fost întrerupt mai bine de cinci minute, n. red.), Dinamo a avut chiar patru goluri în plus pe tabelă, 23-19 (46), însă oaspeții s-au apropiat pas cu pas și au egalat în min. 57, 26-26. Cele două echipe au mers cap la cap, dar iranianul Sajad Esteki a marcat golul victoriei.
Au evoluat echipele:

Dinamo: Ionuț Irimuș, Saeid Heidarirad — Hugo Descat (5 goluri), Sajad Esteki (2), Novak Boskovic (4), Liviu Mironescu (1), Vadim Gaiducenko (2), Răzvan Gavriloaia (1), Allahkaram Esteki (5), Vitali Komogorov (4), Marius Mocanu (4), Daniel Bera (1), Seyed Alireza Mousavi, Milan Sajin. Antrenor: Eliodor Voica.

Kadetten: Ivan Stevanovic, Simon Kindle — Ron Delhees, Manuel Liniger (10), Dimitrij Kuettel, Gabor Csaszar (3), Andrija Pendic, Christoffer Braennberger (1), Maximilian Gerbl, Pouya Norouzinezhad (3), Michal Szyba (1), Zoran Markovic, Luka Maros (1), Johan Koch (3), Vladislav Ostroușko (2), Nik Tominec (4). Antrenor: Peter Kukucka.
Au arbitrat bosniacii Amar Konjicanin și Dino Konjicanin, iar delegat EHF a fost turcul Ayberk Dilmen.
Sâmbătă va avea loc partida Abanca Ademar Leon (Spania) — Elverum Handball (Norvegia), iar duminică se va juca meciul RK Gorenje Velenje (Slovenia) — Skjern Handbold (Danemarca).

În clasament, Skjern ocupă primul loc, cu 4 puncte, urmată de RK Gorenje, 4 puncte, Kadetten, 2 puncte, Ademar Leon, 2 puncte, Dinamo, 2 puncte, Elverum, 0 puncte.

Dinamo va juca următorul meci pe 8 octombrie, în deplasare, cu Elverum.

SURSA : AGERPRES