0 comentarii

În Londra, câteva mii de oameni au mărşăluit pe străzi şi au cerut demisa premierului Theresa May. Printre demonstranţi – supravieţuitori ai incendiului din turnul Grenfell şi rude ale victimelor. Ei au cerut dreptate pentru cei care au pierit în incendiu. Potrivit presei, coloana de manifestanţi a plecat de la sediul primăriei Kensington, unde manifestanţii au încercat să intre în birourile funcţionarilor, şi s-au îndreptat spre Downing Street 10, reşedinţa premierului Theresa May. 30 de morţi – este cel mai recent bilanţ al incendiului care a cuprins miercuri dimineaţă un bloc cu 120 de apartamente din Londra. 76 de oameni sunt încă dispăruţi.

Mulţimea s-a înfuriat când a aflat că premierul Theresa May a venit fără să anunţe într-un centru unde sinistraţi, dar nu a vorbit cu oamenii care au scăpat din incendiu. De altfel premierul britanic nu ar fi vorbit cu oamenii afectaţi de incendiu nici atunci când a vizitat locul tragediei. O altă mulţime a luat cu asalt Primăria Kensington şi a cerut explicaţii pentru cum a fost gestionată situația.

Singurele declaraţii oficiale au rămas însă cele referitoare la bilanţul tragediei.

„În acest moment, vă pot spune că cel puţin 30 de oameni au murit în acest incendiu. Şi, da, cred că acest număr va creşte. Avem nevoie de timp pentru ca specialiştii noştri să caute în fiecare colţ al clădirii, să localizeze şi să recupereze trupul fiecăruia dintre cei care au pierit în incendiu. Cercetăm ceea ce noi credem că este locul izbucnirii incendiului. Nimic nu sugerează, în acest moment, că focul a fost declanşat intenţionat”, a declarat Stuart Cundy, reprezentant al poliţiei.

Anchetatorii n-au găsit încă răspuns la principala întrebare: ce anume a provocat acest dezastru. Incendiul s-a declanşat la 3:00, ora României, şi s-a extins uluitor de repede la toate cele 24 de etaje.

200 de pompieri s-au chinuit 36 de ore să stingă focul. Totul a fost distrus. Blocul fusese renovat anul trecut cu 10 milioane de lire sterline, iar unii locatari spun că faţada a fost izolată cu materiale de proastă calitate care ar fi accelerat extinderea flăcărilor.

Ar fi contribuit la amplificarea acestei catastrofe şi dezinteresul autorităţilor faţă de normele în caz de incendiu. Fostul ministru pentru Locuinţe, acum şeful de cabinet al premierului britanic, promisese o revizuire a acestor reguli anul trecut. Confruntat de jurnalişti, oficialul a rămas tăcut.

Autorităţile promit că toţi care şi-au pierdut casele vor fi mutaţi cât se poate de curând din centrele pentru sinistraţi în locuinţe temporare.

 

sursa text  Digi 24

sursa  foto    profit.ro