0 comentarii

Șefa guvernului de la Londra, Theresa May, primul lider străin ce va fi primit la Casa Albă de Donald Trump

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, o va primi vineri la Casa Albă pe șefa guvernului de la Londra, Theresa May, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt prezidențial Sean Spicer, care a precizat că aceasta va fi primul lider străin ce îl va vizita pe Trump, transmit agențiile France Presse și DPA.

Potrivit lui Spicer, președintele mexican, Enrique Pena Nieto, va fi primit și el, pe 31 ianuarie, de noul lider de la Washington.

Premierul britanic Theresa May susține că va sublinia importanța NATO și a Uniunii Europene atunci când va avea prima întâlnire cu noul președinte american Donald Trump, a relatat tot sâmbătă Financial Times, citat de DPA.

În pofida faptului că Donald Trump a sugerat înainte de a fi învestit că NATO este ‘învechită’, May și-a declarat convingerea că noul președinte al SUA “recunoaște importanța și semnificația NATO”.

“Sunt de asemenea încrezătoare că SUA vor recunoaște importanța cooperării pe care o avem în Europa pentru a asigura apărarea colectivă și securitatea colectivă”, a spus ea pentru Financial Times.

“Îmi doresc ca UE să fie puternică în continuare și vreau să avem în continuare un parteneriat strâns și strategic cu UE”, a mai spus ea.

“Date fiind amenințările cu care ne confruntăm, nu este o perioadă pentru o cooperare redusă”, a adăugat May.

Ea a spus că intenționează să fie ‘foarte sinceră’ în discuțiile cu Trump și că vrea să construiască ‘o relație foarte specială’ între cele două guverne.

May și-a mai exprimat speranța că cele două părți vor putea să pună bazele unui acord bilateral înainte de ieșirea oficială a Marii Britanii din UE.

Întrebată despre potențialele dificultăți în colaborarea cu Trump dat fiind faptul că acesta a fost acuzat de o serie de afirmații sexiste și rasiste în timpul campaniei electorale, May a precizat că a fost “clară în legătură cu acele zone în care cred că unele dintre comentariile pe care le-a făcut sunt inacceptabile”.

“El și-a cerut scuze pentru aceste comentarii”, a mai declarat ea.

sursa Agerpres

foto  itv.com